Prima cazatura

Mi-am facut curaj dupa 2 zile sa astern aici cateva cuvinte despre o intamplare nefericita petrecuta in familia noastra.
Vineri 4 iunie-ora 16-Acasa-prezenti ambii parinti
Copilul era cam obosit si trebuia sa doarma.Asa cum se intampla cand e obosit,era cam rautacios,irascibil si neastamparat(nu ca in restul timpului ar fi linistit si ar sta intr-uin loc!)Tati isi manifesta si el oboseala prin cascaturi prelungite si mami il trimite in dormitor pentru o odihna de vreo ora in care urma ca ea sa culce copilul.Nu apuca tati sa iasa pe usa ,mami urmarindu-l cu privirea pana la usa din pozitia sezand pe canapea langa copil ,ca acesta din urma nici una ,nici doua,se repede cu capul inainte pe langa mana si piciorul care pana atunci ii fusesera bariera si inevitabilul s-a produs: Copilul a cazut! A cazut cu fruntea de covor de la o inaltime de 30 de cm.Eee,ar spune cineva patit,e jos,nu e nici o problema! Probabil ca asa e.Si nici nu au fost probleme,multumim lui Dumnezeu!,dar am imbatranit cu cativa ani atunci cand mi-am vazut copilul cum se rastoarna cu fundul in sus si mai ales cand am realizat ca degeaba m-am repezit dupa el ca am prins decat un pic din pantalonas.Nu stiu cat s-a lovit,cert este ca s-a speriat de numa-numa!A plans de ti se rupea sufletul si ca sa fie spectacolul desavarsit ,in cadere s-a zgariat la nasuc unde i-a ramas un semnuc fin.Eu ce sa mai zic?!Am reusit sa zic decat:tati,a cazut! Asta am rostit in timp ce ridicam baiatul de jos.Bineinteles ca sotul meu care era la cativa metri nu stiu cum mi l-a smuls din brate in dorinta de a-l linisti mai repede dar mai ales de a-l proteja,de a-l ajuta! Nu stiu ce a gandit! Dar sunt aproape sigura ,dupa privirea lui ca ma invinovateste si condamna.E adevarat ,sunt vinovata,insa nici nu m-am ridicat de langa el,totul a fost in fractiune de secunda.In fine,nu ma pot scuza ,nici nu incerc.
Pentru necunoscatori,va doresc sa nu incercati sentimentele pe care tocmai le-am experimentat eu.E un soi de vina, de durere nemarginita,e momentul in care cred ca mi-a stat inima pentru cateva secunde!Indescriptibile sentimente..
Oricum ,copilul se pare ca e bine,nu si-a scimbat coportamentul,e vioi,e bine.Se pare ca trebuie sa trecem si prin momente mai putin placute de-a lungul timpului pana ce copiii vor creste mari si-si vor purta de grija.
Sa fii sanatos copilul meu!Sa cresti mare si voinic!